Revista digitala "Fotografia pasiunea mea" nr. 2

vineri, 6 august 2010

Studiu: Tot mai mulţi români încep să îşi doreasca mai mult timp liber

Articol preluat de pe adevarul.ro.

Patru din zece români îşi doresc ca în următorii zece ani să găsească un echilibru între carieră şi familie. Obligaţiile pe care le au îi fac să tânjească după puţin timp pentru ei înşişi. Fiecare simte nevoia unor clipe pentru sine. Momentele de relaxare pe care ni le oferim sunt cheia relaţiilor armonioase cu cei din jur.
„Nu mai suport. Lucrez de dimineaţa până seara, de luni până vineri, adesea şi în weekend. Mi-am luat, pe lângă serviciu, câteva colaborări, dar chiar şi aşa, când trag linie, la final de lună, nici măcar nu-mi permit să merg la coafor sau la cosmetică", povesteşte Alina, o tânără de 29 de ani.

S-a căsătorit acum cinci ani, dar de mai bine de un an, de când soţul ei a rămas fără slujbă, pe umerii ei au rămas toate cheltuielile familiei.

„Dăm 300 de euro pe chirie, plătim întreţinere şi toate celelalte facturi lunare şi mai rămânem cu circa 600 de lei. Din ăştia trebuie să acopăr tot: îmbrăcămintea şi încălţămintea pentru amândoi, produsele de igienă personală şi de curăţenie şi ce mai intervine. Avem noroc că primim pachete cu mâncare de acasă, de la părinţi, că altfel am face şi foamea", mai spune Alina. 

Timp doar pentru ceilalţi

În puţinele ore pe care le petrece acasă, femeia se împarte între curăţenie, bucătărie şi dorinţele soţului ei de a ieşi într-un parc sau la o terasă, de a-şi vizita prietenii, părinţii şi rudele. „De multe ori, mă ia de nouă de cum pun piciorul în casă: «Hai să mergem colo», «Hai să facem asta». Şi cum nu vreau să se simtă jenat pentru că nu şi-a găsit un job care să-i placă până acum, de cele mai multe ori accept să-i fac hatârul. Numai că am obosit să fiu alături de toţi cei din jur şi să uit de ceea ce aş vrea eu să fac cu timpul meu liber", povesteşte Alina.

Tânăra spune că nu a mai văzut o piesă de teatru de mai bine de jumătate de an, iar la film mai merge când sunt promoţii de tipul „două bilete la preţ de unul", „gratis pentru doamne" sau când mai primeşte câte o invitaţie.

„Ce mai îmi iau, aşa pentru mine, sunt câteva cărţi pe lună, la pachet cu ziare. Dar nici de astea nu mai am timp. Mi-aş dori o zi întreagă numai pentru mine, să răsfoiesc paginile unui roman bun sau să mă dichisesc din cap până în picioare, fără să ştiu că la o anumită oră trebuie să fug nu ştiu unde", spune femeia.

Alina susţine că nu-şi permite să-şi ia toate zilele de concediu, iar pe cele pe care le-a avut deja, le-a petrecut în faţa laptopului, lucrând pentru colaborările din care mai scoate câteva sute de lei, atât de importante pentru bugetul familiei.

„Dacă aş cere tot concediul, mi-aş pune şefii în cap. Din cauza disponibilizărilor am rămas puţini, dar cu multe sarcini, aşa că fiecare cerere de concediu semnată este o dovadă de extremă bunăvoinţă faţă de cel care o solicită", explică Alina.

Banii sau viaţa?

Femeia crede că este norocoasă pentru că deocamdată nu au apărut copiii. „Nu ştiu cum ne-am descurca dacă am mai avea şi un odor de care să avem grijă. În condiţiile actuale, chiar nu-mi doresc un pui de om faţă de care să greşesc din cauză că nu-mi pot găsi timp pentru el sau nu am banii necesari să-i ofer tot ceea ce-i trebuie pentru a creşte sănătos", recunoaşte Alina.

Cu toate că povestea femeii poate părea una atipică, un studiu realizat recent de compania Pricewater­houseCoopers relevă că patru din zece români tânjesc după un raport mai echilibrat între viaţa profesională şi cea privată. Raportul „Managing Tomorrow's People", care vizează aşteptările pentru următorii zece ani a peste 5.700 de angajaţi din 113 ţări din întreaga lume, mai arată că între bărbaţii şi femeile din România există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte aşteptările lor profesionale.

Astfel, în timp ce 43% din bărbaţii români îşi doresc să poată pună pe picioare propria afacere în următorii zece ani, 46% din  românce intenţionează să petreacă mai mult timp alături de familie. Totuşi, 32% din români susţin că-şi doresc ca în următorii zece ani să ocupe un post cu mai multe responsabilităţi, dar şi cu un salariu pe măsură.

Însă proporţia carieriştilor este mult mai mare la nivel global: 44% din participanţii la acest studiu au indicat că şi-ar dori un post cu mai multe responsabilităţi, care să le aducă venituri substanţiale. O altă diferenţă între angajaţii români şi cei străini reiese din percepţia asupra activităţilor pe cont propriu: pentru 28% din români, o asemenea perspectivă este atrăgătoare, în timp ce doar 20% din străini găsesc activitatea de liber-profesionist seducătoare.

Posibil exod al forţei de muncă

Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România, crede că cei doi ani de recesiune au schimbat atitudinea angajaţilor faţă de modul în care evoluează cariera lor. El avertizează că angajatorii ar trebui să acţioneze cu precauţie pentru a nu se ajunge la un exod al forţei de muncă la momentul redresării economiei.

„Angajaţilor li se cere să facă mai mult, cu mai puţine resurse. Studiul nostru arată că aceştia încep să resimtă presiunea, un număr foarte mare de respondenţi indicând faptul că îşi doresc un raport mai echilibrat între viaţa profesională şi cea privată", explică de Ruiter.

Jobul ideal: „biroul virtual"

Majoritatea angajaţilor cu experienţă ( 36-45 de ani) care au participat la studiul PricewaterhouseCoopers au afirmat că locul lor de muncă ideal presupune un „birou virtual" care să le permită să-şi rezolve problemele profesionale oriunde s-ar afla, chiar şi acasă. În schimb, tinerii la început de carieră (16-25 de ani) se văd mai degrabă lucrând într-o clădire de birouri, din centrul unui oraş.

Şi adulţii au nevoie de răsfăţ

„Putem avea o mare disponibilitate de a face diferite sacrificii pentru carieră, pentru familie şi cei dragi, dar această disponibilitate vine dintr-o motivaţie interioară. Totuşi, nu ne putem hrăni doar cu asta, nu putem renunţa la tot timpul nostru fără să primim ceva în schimb", afirmă psihologul Lena Rusti.

Consum interior

Specialistul în comportament uman susţine că, de la caz la caz, acele lucruri de care avem nevoie vizează atenţia sau afecţiunea partenerului de viaţă, asumarea unor sarcini casnice din partea soţului, a soţiei, dar şi valorizarea propriei persoane cu ajutorul unor mici plăceri. „Când simţi că dai încontinuu fără să primeşti nimic în schimb, acumulezi o serie întreagă de frustrări, iar stima pe care o ai faţă de tine însuţi scade", mai arată Rusti.

Despre stima de sine, psihologul Gabriela Clement scria pe blogul său, psihologia.wordpress.com, că e „o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim".

Pentru psihologii americani, secretul unor relaţii bune cu cei din jur constă în aprecierea şi valorizarea propriei persoane. Asta şi pentru că „persoanele cu o stimă de sine scăzută se consumă în interior şi pot ajunge la diferite boli psihosomatice sau chiar la comportamente aberante, cum ar fi să suporte o presiune fantastică la muncă, iar când ajung acasă să-şi verse nervii pe cei dragi sau invers", explică Rusti.

Mirajul programului flexibil

Importanţa timpului petrecut alături de familie capătă noi dimensiuni în întreaga lume. Astfel, 47% din elveţieni şi la fel de mulţi britanici au indicat schemele flexibile de lucru drept principalul aspect pe care-l iau în considerare, după cel referitor la salariu, atunci când îşi aleg un loc de muncă. Programul flexibil este apreciat şi de 39% din olandezi şi 43% din americani.

Femeile au insistat asupra necesităţii unui orar permisiv într-o proporţie mult mai mare decât bărbaţii. Totodată, cei mai mulţi respondenţi din Europa Centrală şi de Est au declarat că elementul de relaţionare este foarte important la serviciu, iar munca pe cont propriu este o perspectivă atrăgătoare pentru 46% din columbieni şi 44% din sud-africani.

Porţii mici de alint pentru fiecare
Câteva minute de relaxare pot alunga stresul acumulat peste zi.
Psihologii susţin că trebuie să avem grijă de propriile dorinţe şi nevoi pentru a le putea fi de ajutor celorlalţi. Un pic de răgaz în ritmul tumultuos al vieţii cu care ne-am obişnuit ne-ar ajuta totodată să ne întărim stima pe care o avem faţă de noi înşine şi să ne încărcăm cu o atitudine pozitivă.

„De prea multe ori folosim şi ultima picătură de energie pentru a ne asigura că le este bine celor din jur, iar această trăsătură e valabilă în special în cazul femeilor", consideră Deborah McIncrow, antrenor personal de fitness şi membru al unei comunităţi de dezvoltare personală din Statele Unite ale Americii.

Aceasta are şi câteva sfaturi pentru recăpătarea energiei şi încrederii în sine:

1 Ia o mică pauză la sfârşitul zilei pentru a te relaxa. Caută în mintea ta momentele în care faptele tale au contat şi au făcut diferenţa pentru cei dragi sau cunoştinţe.

2 Învaţă să vezi încercările nereuşite ca pe nişte aventuri de succes. Lamentarea nu te ajută la nimic, iar pentru a reuşi, trebuie să încerci în continuare.

3 Înarmează-te cu un spumant de baie şi răsfaţă-te măcar câteva zeci de minute cu o baie relaxantă, la lumina lumânărilor. Potrivit divavillage.com, aceasta este modalitatea perfectă de a încheia o zi infernală de muncă.

4 O şedinţă la salonul de cosmetică, la coafor ori frizerie sau la sala de sport ar putea fi o investiţie bună, dacă ne gândim că îţi poţi recăpăta surâsul cu câteva zeci de lei.

Niciun comentariu: